Incze István:

S-a născut în 1943, la Târgu-Mureș. Este profesor de fizica-chimie la Gimnaziul “Europa” din Târgu-Mureș. A început să fotografieze în anul 1965, ca elev al artistului fotograf Marx József. A debutat cu fotografii alb-negru. Provenind însă dintr-o familie de artiști, s-a orientat timpuriu spre studiul culorilor. În 1974 a avut încercări în domeniul fotografiei în culori. La început s-a confruntat cu nenumarate probleme tehnice, dar l-a ajutat Horváth Imre, al carui nume este cunoscut în breasla lumii fotografice. Cu ajutorul artiștilor a pornit în aceasta frumoasă carieră. A devenit membru al Fotoclubului Tg.-Mures în 1978. Prima lui prezență într-o expoziție a fost în 1978, la salonul din Sibiu. Primul lui adevarat succes însă este premiul de la expoziția de la Lupeni, în 1980. De atunci este prezent, respectiv premiat, la aproape toate saloanele naționale. Prima lui prezență la o expozitie patronată de FIAP a fost în 1986 la Manila. În prezent este preocupat de relația dintre fotografie si pictură. Anul 2000 coincide cu acordarea titlului AFIAP de la FIAP. Din anul 2004 este presedintele clubului.