Nemes Attila:

S-a născut în 24 ianuarie 1968, la Tg.-Mureş. A început să înveţe tehnica măririi fotografiilor alb-negru de la tatăl lui, fotograf amator, la o vârstă fragedă. Între timp a prins gustul fotografiatului, cumpărându-şi primul aparat foto, un Smena 8M. Mai târziu a primit cadou de la tatăl lui un aparat mai performant, un Zenit-E, cu care a surprins cele văzute în munţi şi alte drumeţii. Tema lui preferată este portretul. Şi în prezent este interesat de tehnica nouă, dar caută mereu scrierile din care poate învăţa din experianţa artiştilor renumiţi. Crede că pentru a realiza o fotografie reuşită, este nevoie deopotrivă de aparatură potrivită, cunoştinţe suficiente, ochi format şi un pic de noroc în egală măsură. Restul rămâne în sarcina privitorului…